10 uleiuri esenţiale pentru îngrijirea ta

Postat Nov 21 2013 - 11:55am de catre foculvietii

Există sute de esenţe de uleiuri esenţiale, dintre care sunt întrebuinţate frecvent doar câteva zeci. Fiecare esenţă are caracteristicile şi utilizarea sa. Numeroşii activi pe care îi conţin îi recomandă din cele mai vechi timpuri în domeniul sănătăţii şi frumuseţii. În Biblie sunt 188 de referiri la aceste preţioase uleiuri.

Fie că sunt folosite pe cale internă sau externă, aceste substanţe naturale aduc o serie întreagă de beneficii organismului nostru. Important este însă modul în care sunt obţinute şi păstrate. Un ulei esenţial adevărat se obţine prin presarea la rece a plantei respective (flori, frunze, fructe, seminţe, rădăcini). De exemplu, pentru un litru de ulei de lavandă sunt necesare patruzeci de kilograme de flori. Sau, o sută de kilograme de petale de trandafiri pentru doar 25 ml de ulei! De aceea preţul acestora este foarte mare. Pentru îngrijire, cele mai utilizate uleiuri esenţiale sunt cele de lavandă, trandafir, portocale, bergamotă, rozmarin, ylang-ylang, migdale, santal, busuioc, lemongrass.

Lavanda este bună pentru pielea uscată

10382Este cea mai veche esenţă cunoscută şi cea mai apreciată. De la această plantă se utilizează florile. Extern, uleiul esenţial de lavandă se foloseşte pentru răni, iritaţii sau probleme ale pielii, arsuri, răcorire, coşuri, înţepături de insecte, muşcături de animale, insecticid, calmant. Vindecă cicatricile, inclusiv cele produse de acnee. Este foarte bun pentru pielea uscată. Uleiul de lavandă are şi proprietăţi antifungice, fiind folosit în loţiuni pentru îngrijirea picioarelor. Pentru cei care nu sunt alergici la această esenţă, se poate folosi în aromaterapie, simplă, sau în diverse combinaţii. Poate calma stresul, angoasele, agitaţia şi favoriza somnul. Se poate combina cu uleiul esenţial de citrice. Uleiul de lavandă acţionează favorabil şi asupra sistemului respirator, fiind indicat îndeosebi sub formă de inhalaţii în cazul unor afecţiuni precum tuse, pneumonie, laringită, bronşită, obstrucţie nazală.
Pont:Pentru un somn liniştit, picură puţin ulei esenţial de lavandă pe pernă.

Trandafirul are un puternic efect antioxidant
huileessentiellerosePetalele de trandafir sunt utilizate din vremuri străvechi, fiind cunoscute şi folosite cu o mie de ani înainte de Hristos de către perşi. Cele peste 300 de substanţe active pe care le conţin le conferă un efect puternic antioxidant şi anticancerigen, cât şi proprietăţi dezinfectante şi decongestive, ca să nu mai vorbim de utilizările în industria parfumurilor şi în cosmetică. Uleiul esenţial de trandafiri redă pielii luminozitatea, o regenerează în profunzime, fiind potrivit pentru orice tip de piele. Are acţiune puternic antialergică şi emolientă, de netezire şi întinerire a pielii, precum şi eficienţă împotriva acneei, a dermatitei cronice, a ridurilor, pistruilor sau a mătreţii.

Pont: Prepară acasă ulei de trandafiri
Umple o sticlă cu petale proaspete, culese de preferinţă dimineaţa, devreme. Toarnă peste ele ulei din măsline sau migdale presate la rece şi lasă trei săptămâni la macerat, agitând zilnic sticla. Apoi pune-o 20 de minute la fiert în baine marie. După răcire, uleiul se filtrează şi se păstrează la întuneric şi la rece. Poate fi folosit ca demachiant, pentru masarea părului (se ung vâfurile cu un strop de ulei, pentru hidratare şi protecţie), pentru ten (se masează până când uleiul intră în piele), sub formă de mască (se amestecă ulei de trandafir cu argilă până se obţine o pastă cremoasă, care se aplică pe tenul curat şi se lasă 30 de minute să acţioneze). Se mai poate folosi ca ulei hidratant sau pentru masajul corpului.

Uleiul esenţial de portocală dă strălucire pielii
Huiles-essentielles-fleur-doranger-300x162Se prepară din cojile fructelor şi are proprietăţi antimicrobiene foarte puternice care distrug bacteriile, virusurile şi ciupercile patogene. Mai conţine şi vitamina P, care îmbunătăţeşte microcirculaţia în capilarele profunde şi amplifică oxigenarea ţesuturilor, favorizând sănătatea pielii. Ajută la curăţarea pielii, prin îndepărtarea celulelor moarte şi contribuie la reducerea ridurilor.
Uleiul esenţial de portocală este cunoscut şi ca un puternic antispasmodic, adică reduce spasmele musculare amplificând circulaţia în sistemul muscular. Acest proces elimină deşeurile metabolice care irită sistemul neuromuscular şi declanşează atacurile spasmodice. Este, de asemenea, carminativ, adică ajută la înlăturarea gazului din intestine. Bioflavonoizii citrici din portocală ajută la relaxarea peretelui abdominal îmbunătăţind digestia şi facilitând eliminarea gazelor.
Pont: Băile aromatice cu ulei de portocal sunt eficiente în insomnie (poate fi combinat cu uleiul de lavandă), în stări nervoase şi în celulită.

Uleiul de ylang-ylang este bun în relaxare
Ylang-ylang este denumită floarea-florilor, în ţara de origine (Indonezia), datorită mirosului ei deosebit, dulce, exotic. Cu un parfum floral foarte plăcut, apropiat de aroma mai familiară a iasomiei, uleiul de Ylang Ylang este foarte folosit în aromaterapie, ajutând mult la relaxarea trupului după stres şi eforturi prelungite. Uleiul din această plantă este foarte eficient în stările depresive, oboseală, nelinişte, insomnie. Reduce tensiunea arterială, diminuează dispneea şi palpitaţiile. Uleiul de ylang-ylang are acţiune benefică atât asupra pielii uscate, cât şi a celei grase, contribuie la înlăturarea acneei, este eficient pentru pielea iritată şi afectată. Calmează disconfortul provocat de înţepăturile de insecte. Uleiul de ylang-ylang dezinfecteaza şi tonifică delicat, stimulează circulaţia sangvină şi capilară. Este la fel de binevenit şi ca afrodisiac. Atenţie! Aroma foarte intensă a uleiului de ylang-ylang poate provoca vertije şi cefalee. Se foloseşte în doze minime.

Esenţa de rozmarin combate ridurile
romarin-2Rozmarinul este un mic arbust de la care se folosesc florile pentru obţinerea uleiului esenţial. Datorită calităţilor sale antiseptice era folosit în vechime pentru conservarea alimentelor mai multe zile.
Considerat drept un excelent tratament „anti-îmbătrânire”, uleiul de rozmarin tonifiază eficient pielea, previne apariţia ridurilor şi face pielea fermă. Îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi adăugă un plus de strălucire tenului. Uleiul de rozmarin tratează şi vindecă acneea. Fiind un produs astringent, uleiul de rozmarin are rolul de a hidrata pielea uscată. Este un ulei energizant care mai poate fi folosit în stări de oboseală, slăbiciune, nervozitate. Uleiul de rozmarin ajută la deblocarea energiilor interne, să face să te simţi mai puternic şi să îmbunătăţeşti relaţiile cu cei din jur.
Pont: Poate ajuta chiar şi pielea afectată de celulită. Pentru crearea unei mixturi potrivite, trebuie să pui părţi egale (cam 30 de picături) de ulei de rozmarin şi ulei de măsline. Masează pielea cu acest amestec timp de 4-5 minute, la sfârşit clăteşte-te cu apă călduţă.

Uleiul de bergamotă alungă stresul
Fructele de bergamotă seamănă cu portocalele şi grapefrutul, dar au formă alungită şi sunt verzi. Uleiul esenţial de bergamotă este unul dintre cele mai utilizate în industria parfumurilor. Este folosit pentru proprietăţile sale antifungice, antiseptice, antivirale, antibacteriane. De asemenea, în cosmetică e bun pentru tratarea tenului obosit, tern, devitalizat. Are un puternic rol de regenerare cutanată şi este astringent, fiind potrivit pentru tenurile grase, acneice. Calităţile sale antiseptice îl recomandă ca tratament natural în cazul infecţiilor, îndeosebi urinare. În aromaterapie, combate stresul, insomnia, anxietatea.
Pont: Adaugă câteva picături de ulei în apa de baie sau fă spălături locale şi vei scăpa mai repede de această problemă.

Uleiul de migdale stimulează creşterea părului
Migdalul dulce este un copac care poate ajunge până la 10 metri înălţime. Din fructele acestuia se extrage uleiul de migdale dulci, folosit încă din vechime pentru a trata pielea uscată, asociată cu probleme cum ar fi eczemele sau psoriazisul. Folosirea cu regularitate a uleiului de migdale pentru masarea scalpului contribuie la prevenirea căderii părului, dându-i strălucire şi întărind rădăcina părului. Acesta nu numai că îngrijeşte scalpul, dar previne şi uscarea acestuia şi apariţia mătreţii. Doar câteva picături de ulei de migdale sunt suficiente pentru sănătatea părului tău. Unge vârfurile degetelor cu câteva picături de ulei şi apoi masează uşor pielea capului. Explicaţia este că uleiul de migdale conţine o importantă cantitate de vitamina E, magneziu şi calciu, vitamina D şi au un nivel ridicat de grăsimi. Uleiul de migdale poate fi de un real ajutor pentru a scăpa de expresia ochilor obosiţi şi a cearcănelor.
Pont: Dacă tamponezi cu puţin ulei de migdale zona din jurul ochilor, dimineaţa şi seara, te va ajuta să reduci pungile şi cearcănele din jurul lor.

Uleiul de santal echilibrează emoţiile
Este unul dintre cele mai preţioase. Arborele de santal din al cărui lemn se extrage uleiul nu poate fi cultivat, el creşte unde şi când vrea. De aceea în India, unde se găseşte cea mai bună specie, este protejat şi orice arbore de santal este proprietatea statului. Uleiul de santal este extras numai din trunchi şi răşină, nu din scoarţă. Pentru această operaţiune e necesar ca trunchiul să aibă o grosime de cel puţin 6 centimetri, lucru ce se întâmplă abia de la vârsta de 25 de ani. Iată de ce uleiul său esenţial este unul dintre cele mai scumpe produse de pe piaţă. Este antiseptic, hipotensiv, regenerant cutanat şi decongestionant în compoziţiile aplicate pe corp sub formă de unguente, loţiuni, balsamuri şi uleiuri corporale. Se foloseşte şi în aromaterapie având rol calmant şi relaxant. Pentru calităţile sale este utilizat în cosmetică (bun pentru orice tip de piele), pentru eliminarea ridurilor, atenuarea cuperozei şi a inflamaţiilor cutanate. Se poate folosi în combinaţie cu alte uleiuri (struguri, portocale, scorţişoară) pentru masarea corpului. Uleiul de santal îmbogăţește forţa interioară şi echilibrează emoţiile. Are şi proprietăţi afrodisiace.
Pont: Ca să pătrundă mai bine în piele se încălzeşte puţin înainte.

Uleiul esenţial de busuioc creşte puterea de concentrare
1008121115501007846550780Există aproximativ 150 de specii diferite de busuioc. Este o plantă utilizată încă de pe vremea egiptenilor. Hinduşii considerau busuiocul cea mai sacră plantă. Este foarte bun pentru diverse probleme ale pielii, de la negi, înţepături de insecte (viespe şi ţânţari) până la combaterea celulitei. Se foloseşte şi ca tonic, amestecat cu 5 picături de ulei de măsline şi 10 ml de alcool. Sau împotriva căderii părului (se pun 5-10 picături pe scalp şi se masează bine). Îmbunătăţeşte digestia, diminuează flatulenţa, spasmele gastrice, senzația de greaţă. Uleiul de busuioc are un efect calmant atunci când eşti stresat sau suprasolicitat, este recomandat pentru oboseală mentală şi pentru a creşte puterea de concentrare, deoarece se spune că limpezeşte mintea.
Pont: Dacă ai pielea sensibilă sau uscată, nu-l folosi decât diluat în ulei presat la rece sau cremă.

Uleiul esenţial de lemongrass tonifică epiderma
Iarba de lămâie (lemongrass) este o plantă aromatică originară din India, Guatemala, Madagascar. În vechime era folosită pentru a trata infecţiile, retenţia de apă, calmarea nervozităţii. Se foloseşte în aplicaţii externe, în amestec cu un ulei vegetal (5 picături de ulei esenţial lemongrass la 10 ml de ulei vegetal) pentru tonifiere, relaxare musculară, circulaţie proastă, drenaj limfatic. Are şi rol în stimularea digestiei şi reglarea apetitului şi stimularea sistemului imunitar. Reduce inflamaţiile şi tonifică pielea. Ajută la purificarea şi regenerarea ţesuturilor. Nu se foloseşte pe pielea uscată. În aromaterapie este utilizat pentru creşterea concentrării, calmarea stresului, împrospătarea minţii.
Pont: Un amestec de 3-4 picături de ulei esenţial de lemongrass în 15 ml de ulei vegetal se poate folosi pentru tratarea tenului afectat de acnee sau pentru echilibrarea secreţiei de sebum în cazul tenului gras.

Testează-le dacă eşti alergic!
Aplică o picătură de ulei esenţial diluat în 5 picături de ulei vegetal pe încheietura mâinii. După câteva ore urmăreşte reacţia. Dacă există semne de iritaţie, nu folosi acea esenţă de ulei.

De unde le cumperi
Pentru a fi sigură de calitatea lor, cumpără uleiurile esenţiale din magazinele sau site-urile specializate în aromaterapie. Alege-le pe cele pure, care nu sunt combinate cu alte esenţe minerale. Să aibă pe ele menţiunea: obţinute prin presare la rece. De obicei se vând în flacoane de sticlă maro şi se conservă între 12-18 luni, la adăpost de lumină.

Daria Frank

Despre autor

Postati un comentariu