Călăuzele din vis

Postat Apr 18 2016 - 4:29pm de catre foculvietii

În timpul somnului, spiritul nostru pleacă în astral de unde se întoarce cu noi încărcături energetice, cu noi informaţii. Sunt foarte multe căile prin care noi primim avertizări, semnale, precum şi informaţiile necesare care să ne conducă pe drumul cel bun în rezolvarea unor probleme. Visul povestit de Eleonora este relevant în acest Dreamingcontext.

Doamna Eleonora, în vârstă de 40 de ani, are trei copii şi este văduvă. Este o femeie cu credinţă în Dumnezeu, mereu în comunicare cu entităţile divine şi atentă la tot ce se petrece în viaţa ei şi în jurul ei. Este convinsă că nimic nu este întâmplător şi că visele pot fi buni sfătuitori dacă ştim să luăm ceea ce e folositor din vis, fără a deveni sclavul viselor. Ne relatează că uneori a avut mai multe vise asemănătoare care au condus-o spre dezlegarea unor încurcături din familie.

Ne-a povestit un vis care i-a adus multe schimbări în viaţă. Avea anumite greutăţi de depăşit printre care pe prim plan erau cele financiare, nu- şi mai găsea serviciu şi nu ştia ce să mai facă. Se ruga mereu pentru ajutor şi avea speranţa că îl va primi, avea intuiţia că va primi într-un fel sau altul o informaţie care-i va limpezi situaţia.

„Am visat că stăteam în propria sufragerie admirând un buchet de flori de toate culorile, erau culori strălucitoare, nu am văzut în realitate asemenea nuanţe. Deodată, mi-am îndreptat privirea spre balcon unde am zărit contururi luminoase mişcându-se. Pentru moment mi se părea că ar fi lumini venite de afară, de la farurile maşinilor. M-am deplasat spre uşa balconului şi m-am oprit brusc văzând două busturi luminoase cu o carte în faţă, am reuşit să le disting fizionomia şi părul, mi s-a transmis că erau doi sfinţi şi că acea carte era pentru mine. În câteva clipe au dispărutroses_gerberas_carnations_flowers_bouquet_mix_hd-wallpaper-45514 lăsând o dâră luminoasă, am rămas nemişcată, mă cuprinse o stare deosebită care nu se poate explica în cuvinte, apoi m-am întors în cameră atât de liniştită că parcă nu mai aveam nicio grijă.

M-am trezit, nu mai puteam să adorm, mă tot gândeam la cei doi sfinţi şi nu ştiam cum să-i identific. Am reţinut foarte bine fizionomia şi părul, ştiam că i-am mai văzut în icoane, dar pe moment nu făceam nicio legătură. A doua zi m-am dus la o biserică, simţeam nevoia să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru liniştea pe care mi-a dat-o. În faţa bisericii era o femeie care vindea cărţi de rugăciuni. M-am uitat peste cărţi şi deodată mi-a rămas privirea pe coperta unei cărţi pe care erau cei doi sfinţi din vis, erau Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Am cumpărat cartea apoi am stat de vorbă cu vânzătoarea. Ea m-a întrebat dacă nu ştiu pe cineva care să îngrijească un copil, şase ore pe zi la o familie respectabilă şi cu o situaţie financiară foarte bună. În acel moment am simţit că acolo îmi este locul. Zis şi făcut. Am mers la acea familie, a fost o acceptare reciprocă cu o mare bucurie pentru toţi. Pe o masă era buchetul de flori multicolore din vis, desigur nu aveau aceeaşi luminozitate, dar m-a frapat asemănarea. Tot ce vedeam îmi spunea că e locul meu de muncă şi că nu o să mai trăiesc fără bani, mereu cu datorii. Gazda m-a invitat să îmi arate toată casa. Într-o cameră pe a căror pereţi erau tot felul de icoane am zărit şi icoana sfinţilor apostoli Petru şi Pavel. Mi-au dat lacrimile şi am mulţumit din adâncul sufletului pentru tot ajutorul.” Este o poveste cât se poate de relevantă, este clar că doamna Eleonora s-a rugat mult pentru a ieşi din greutăţile pe care le avea, a ştiut cum şi ce să ceară de la Dumnezeu. Ea nu a cerut anume ceva, nu a dat comandă ce serviciu să aibă şi i s-a oferit ce i s-a potrivit cel mai mult, mai ales că ea crescuse trei copii şi lucrase câţiva ani la o creşă, avea dexteritatea şi răbdarea de a lucra cu copiii. Doar credinţa în Dumnezeu ne poate salva de la greutăţi.

autor Marilena Moldovan

Despre autor

Postati un comentariu