Anul III

În anotimpul rece, pielea suportă numeroase agresiuni. Frigul, vântul și diferenţele de temperatură sunt principalii factori responsabili pentru deshidratarea pielii. Pielea mâinii este expusă la agresiuni exterioare repetate: folosirea produselor chimice, frigul sau apa dură, iar protecţia lor naturală este îndepărtată prin spălările repetate. Asta...

Nu există un tratament minune împotriva cearcănelor, care să le facă să dispară peste noapte, dar le putem estompa cu ajutorul unor tratamente naturale şi a unui stil de viaţă sănătos. Dormiţi cel puţin 7 ore pe noapte, renunţaţi la fumat, la mâncăruri grase şi prăjite, mâncăruri sărate şi hidrataţi-vă!  Frunzele de mentă şi trandafir,...

În ultimii ani am ajuns să conştientizăm din ce în ce mai mult că trebuie să acordăm o atenţie sporită sănătăţii noastre, dar din păcate, în loc să consultăm un specialist, ne luăm informaţiile de la prieteni sau internet. Sunt la modă curele de detoxifiere pe care le facem după ureche. Vedem o reclamă la televizor cu vreun produs minune, care...

Pentru că în luna februarie sunt două sărbători dedicate iubirii: Sfântul Valentin (14 februarie), împrumutat din Occident şi Dragobetele (24 februarie), sărbătoarea de pe meleagurile noastre, ne-am gândit că este un bun prilej să îţi îmbunătăţeşti relaţia cu partenerul tău. Iată câteva trucuri care, puse în practică, îţi vor îmbunătăţi...

Aproape nu există cuplu în care cel puţin unul dintre parteneri să nu fie gelos. Până la un punct e normal, chiar este considerată o dovadă a dragostei. Dar, peste anumite limite, gelozia poate deveni patologică şi poate duce chiar la despărţirea partenerilor. Rădăcinile geloziei sunt diverse şi numeroase. Iată care sunt cele mai frecvente şi cum...

Criza economică a adus câteva schimbări în sfera profesională. În timp ce unele companii au încercat să se mențină pe linia de plutire, altele au închis porțile. În partea opusă sunt cei care tocmai în aceste vremuri au decis că e mai bine să-și înceapă propria afacere. O idee care probabil a încolțit în mintea multor oameni aflați la răscruce...

Grăsimea inestetică depusă pe abdoment este foarte neplăcută. Pentru a scăpa de ea, este necesar să combini dieta cu anumite exerciţii care vor topi aceste depozite inestetice. Iată ce exerciţii ai de făcut, cel puţin de trei ori pe săptămână. Flexiuni Culcată pe spate, cu picioarele flexate şi tălpile pe sol. Pune mâinile la ceafă (dar nu le...

Mulţi specialişti în nutriţie sunt de acord că una dintre cele mai sănătoase metode de slăbire este o dietă hipocalorică, mai săracă în zaharuri şi grăsimi decât în mod obişnuit. Dacă vei consuma zilnic între 1.200-1.500 de calorii, vei reuşi să dai jos câteva kilograme pe lună. Un regim de slăbire hipocaloric este cel în care reduci numărul...

Zilele trecute am reîntâlnit o veche prietenă. Nu ne mai văzusem de vreo 4-5 ani, aşa încât revederea a fost, cum era de aşteptat, lungă şi cu multe de povestit. Ajunsă acasă, am reflectat la cele aflate de la prietena mea, fiindcă povestea ei m-a impresionat mult. De aceea m-am decis să v-o spun şi vouă, poate vă va fi de folos cumva. „Nu ştiu dacă îţi vine să crezi, dar sunt mai mulţumită şi mai împlinită ca oricând, deşi din punct de vedere material am mult mai puţin.” Aşa a început prietena mea...

O să spuneţi, poate, că venirea pe lume a oricărui copil este o minune dumnezeiască. Sigur, aveţi dreptate. Dar ele capătă şi mai mult sens în cazul meu: la 36 de ani, după investigaţii minunţioase, în cele mai bune clinici din ţară şi din străinătate, niciun medic nu-mi dădea cea mai slabă speranţă că voi putea deveni mamă. Diagnosticul „sterilitate...