Complotul pentru îngenuncherea republicii (II)

Postat Nov 21 2013 - 1:09pm de catre foculvietii

150 de morţi şi 551 de răniţi reprezintă bilanţul celor 11 atentate, primul în decembrie 1969 în Piaţa Fontana din Milano, iar cel mai grav (85 de morţi şi 200 de răniţi) la gara din Bologna, în august 1980. Cele 11 atentate din perioada 1969-1980 fac parte din suita de acţiuni violente care au făcut să se vorbească, în mass-media, şi nu numai, despre o adevărată „strategie a tensiunii” menită a îngenunchea Republica italiană.

Filiera greacă

SCIOPERO E MANIFESTAZIONE DI OPERAI PIRELLI BICOCCA, TAFFERUGLI CON CARABINIERI ANNO 1969În timpul sărbătorilor de Paști din 1968, un grup de neofasciști italieni vor efectua o vizită în Grecia, organizată de către Stefano Delle Chiaie și Pino Rauti, unde se vor întâlni, printre alții, și cu ziaristul Constantinos Plevris, agent al Serviciului secret grec (KYP). Grecii le-au explicat italienilor tehnicile și avantajele politice ale unei strategii aplicate de ei, respectiv infiltrarea în grupările de stânga. Neofascistul Mario Merlino, care va fi arestat în noaptea de 12 decembrie 1969, în legătură directă cu explozia din Piața Fontana, este unul dintre oaspeții grecilor. Merlino se remarcase în multe acțiuni teroriste ale Avangardei Naționale, Ordinii Noi și Tinerei Italii. În cursul interogatoriului din seara de 12 decembrie 1969, Merlino „mărturisește” imediat și-i denunță pe anarhiștii din grupul „22 martie” din Roma, grup pe care-l frecventează și Pietro Valpreda. Judecătorii italieni au stabilit cu certitudine, în timpul anchetelor și al proceselor dedicate exploziei din Piața Fontana, rolul de agent infiltrat în cercurile anarhiste al lui Mario Merlino, cu rolul de a le implica în atentate.
La 17 decembrie 1969, SID (Serviciul secret de informații militare al Italiei) redactează un raport în care sunt nominalizați, ca autori ai atentatului din Piața Fontana, Mario Merlino și Stefano Delle Chiaie, care l-ar fi conceput în așa fel încât responsabilitatea să cadă asupra altor mișcări, precum și a lui Yves Guerin-Serac, directorul Agenției Ager Interpress din Lisabona. Raportul SID-ului va fi oferit magistraților italieni, după nenumărate presiuni, abia în 1973 și rămâne extrem de interesant faptul că autorii raportului au trecut sub tăcere faptul că Yves Guerin-Serac conduce mișcarea Ordre et Tradition, aflată în legătură cu Ordinea Nouă a lui Pino Rauti. În 1985, mareșalul Gaetano Tanzili va recunoaște că raportul SID a fost întocmit în mod deliberat pentru a confirma, astfel, concluziile anchetei magistraților asupra grupurilor de dreapta din Veneto. Este greu de crezut că serviciile secrete italiene nu erau la curent cu faptul că Demonstran+¢ii italieni +«n lupt-â cu poli+¢iaServiciul secret grec era implicat din plin în evenimentele sângeroase desfășurate pe pământ italian. Omul însărcinat de guvernul de la Atena cu „chestiunea italiană” este Constantinos Plevris, aflat în relații excelente cu liderii extremei drepta italiene. Constantinos Plevris va face numeroase călătorii, în cursul anului 1969, în Italia, iar în primele zile ale lui decembrie se va afla la Roma și la Milano. Leslie Finer, corespondentul la Atena al lui The Observer, va intra, prin intermediul unui reprezentat al opoziției grecești, în posesia microfilmului unui document trimis primului ministru grec, colonelul Iorgos Papadopulos, de către un agent al Serviciului secret grec din Italia, în care sunt relatate contactele stabilite cu un anume cetățean italian, „domnul P”.
„Domnul P” a avut o serie de întâlniri cu elemente din armata italiană și corpul cara¬binierilor pentru a expune o serie de „sugestii” ale guvernului grec, respectiv opinia colonelului Papadopulos privind necesitatea unei acțiuni imediate împotriva presei și, în special, împotriva acelor ziare care sunt controlate de comuniști. „Raportul italian” conține unele pasaje surprinzătoare, dar extrem de semnificative pentru ceea ce avea să se întâmple în Italia. „Domnul P mi-a relatat – raporta agentul KYP-ului – că cea mai mare parte a sugestiilor sale au fost acceptate. Singurul dezacord se referă la fixarea unor date precise ale acțiunii, așa cum a propus el. Și aceasta pentru că, după părerea italienilor, ei se află încă la un nivel inferior pe plan organizatoric. (…) Propunerea noastră de a porni o ofensivă pe mai multe fronturi împotriva Partidului Socialist Italian a fost acceptată în unanimitate”.

„La Strage di Stato”

Pia+¢a Fontana din Milano (1969)În capitolul intitulat „Acțiune concretă” al raportului, trimis în primele zile din mai 1969 la Atena, se poate citi un pasaj mai mult decât incriminator pentru regimul coloneilor de la Atena: „Acțiunile prevăzute pentru o perioadă anterioară nu au putut fi executate înainte de 20 aprilie (1969 – n.n.). Modificarea planurilor noastre a fost necesară din cauza unei piedici care a făcut dificil accesul în pavilionul Fiat. Cele două acțiuni au avut un efect remarcabil”. Acțiunile la care se face referire în raport sunt atentatele care s-au produs, la 25 aprilie 1969, la Milano, la standul Fiat din Expoziție și la gara centrală a orașului. Experții Intelligence Service-ului au exclus, cu desăvârșire, posibilitatea ca „Raportul italian” să fie un fals. În materialul apărut în The Observer, Leslie Finer a fost extrem de explicit: „Un grup de elemente de extremă dreapta și de ofițeri din armată complotează în Italia o lovitură de stat militară, cu încurajarea guvernului grec și a primului său ministru, fostul colonel Iorgos Papadopulos”.
Presa italian-â despre atentatele cu bomb-â (1969)„Raportul italian” a fost publicat în întregime de L’Unita, Paese Sera și de L’Espresso, și a fost citat și de alte ziare fără să se producă, totuși, o mare vâlvă. Anarhiștii acuzați și închiși pentru exploziile din 25 aprilie 1969 aveau să fie eliberați peste șapte luni. Teoria implicării anarhiștilor italieni în explozia din Piața Fontana își va pierde credibilitatea în decursul următoarelor câteva luni. „La Strage di Stato” este titlul unei cărți-anchetă ce va apărea, în iunie 1970, la Editura Samona&Savelli, cu referire la evenimentele din 12 decembrie 1969 din Piața Fontana. Volumul este rezultatul unei anchete întreprinse de sute de militanți de stânga, organizați în grupuri de cercetare-coordonate de un comitet restrâns, de circa 30 de persoane, sub supravegherea Comitetului de contrainformații, din care fac parte avocați și ziariști. Comitetul s-a născut după ciocnirile violente, din 27 aprilie 1966, dintre neofasciști și studenții de stânga, de la Universitatea din Roma, în timpul cărora moare tânărul Paolo Rossi.
„La Strage di Stato” devine manifestul politic al stângii italiene din acei ani. Între 1970 și 1977 se vor vinde 500.000 de exemplare din această carte-document. Ancheta, realizată de către Comitetul de contrainformații, și-a propus să demonstreze că acuzațiile împotriva anarhiștilor sunt false, nefondate, și că cercetările poliției italiene au fost caracterizate de prejudecăți. Volumul abundă în informații și mărturii despre acțiunile subversive ale extremei drepte italiene.
O altă anchetă privind explozia din Piața Fontana va fi realizată de redactorii unei reviste care susținea Brigăzile Roșii. Documentele referitoare la anchetă, rapoartele scrise și benzile înregistrate vor fi descoperite, în 1974, cu ocazia unei descinderi a poliției într-un apartament al Brigăzilor Roșii, în localitatea Robbiano di Mediglia. Do¬cu¬mentele au fost încredințate brigăzii de către directorul revistei, Antonio Bellavita, în clipa în care acesta s-a refugiat în Franța. Autorii anchetei au avut acces la o serie de documente „luate” din câteva sedii ale Mișcării Sociale Italiene (MSI) și din Centrele de Rezistență Democratică. Anchetatorii au ajuns la convingerea că bomba a fost plasată în bancă de Pietro Valpreda, ajutat de Giuseppe Pinelli și Mario Merlino. Explozibilul și ceasurile au fost furnizate de grupul din regiunea Veneto al lui Freda și Ventura, iar întreaga operațiune va fi condusă de Stefano Delle Chiaie, prin intermediul lui Merlino.
Poli+¢ia italian-â gata de ac+¢iuneAtentatul trebuia să aibă doar un efect demonstrativ, iar bomba trebuia să explodeze după închiderea băncii. Din păcate, 12 decembrie este ajunul sărbătorii Sf. Ambrogio, patronul orașului Milano, și lucrul se prelungește, de regulă, peste orele de program. Rezultatele anchetei nu vor fi date publicității, deoarece reieșea că într-adevar Pinelli s-a sinucis, iar la chestură, Pinelli a înțeles că fusese trimis de dreapta. „Noi – mărturisea Michele Galati, un fost membru al Brigăzii Roșii – am interpretat faptele ca fiind un atentat organizat și conceput de unele sectoare ale statului cu scopul de a destabiliza”. Concluziile anchetei confirmă acuzațiile aduse de către magistrații italieni în ceea ce privește răspunderile lui Merlino, Delle Chiaie și a grupurilor subversive de dreapta din regiunea Veneto. Sunt contrazise, totodată, presupusa nevinovăție a lui Pinelli și Valpreda precum și vinovăția comisarului Calabresi.

Va urma.

Constantin CORNEANU

Despre autor

Postati un comentariu