Hirudoterapia sau terapia cu lipitori

Postat Nov 21 2013 - 1:42pm de catre foculvietii

20131015_140413-1Hirudoterapia este un tratament foarte apreciat, atât în Europa, cât și în America. Celebra acrtiță Demi Moore a apelat, în 2008, la acest tip de terapie, urmând un tratament în Austria, totul în numele frumuseții. Aceasta a declarat că, de când a apelat la hirudoterapie, se simte mai bine ca niciodată şi reuşeşte să se menţină în formă fără probleme.
În România, hirudoterapia face pași mici, dar siguri. Nu sunt, încă, multe cabinete care folosesc această metodă. Dr. Grigore Șeremet a introdus printre terapiile folosite și hirudoterapia, din dorința de a oferi pacientilor săi soluții de tratament moderne și, totodată, naturale.

Terapia cu lipitori a fost considerată mult timp un „leac băbesc”. Este destul de puțin folosită azi în România, însă ea are o tradiție în spate. În ce cazuri era folosită?
Hirudoterapia a fost utilizată în scop curativ de acum 5500 de ani. În templele din Egipt s-au găsit reprezentări. Spre exemplu, în Karnak, la templul marilor preoţi, există pictograme în care aceştia aplică pe corpul bolnavilor lipitori. În plus, istoricii au stabilit că la Karnak era cel mai mare centru medical, iar terpia cu lipitori era principala metodă de tratament folosită în acele vremuri.
Europenii au folosit intens lipitorile în scop terapeutic după anii 1800. Se spune că în 1805, în urma bătăliei de la Austerlitz condusă de Napoleon, medicii francezi tratau răniţii aplicând lipitori pe rănile deschise ale membrelor, care se infectau frecvent şi trebuiau amputate. Era perioada anterioară medicamentelor. Doctorii știau ca saliva de lipitoare are proprietăți antibacteriene şi salvau în acest fel răniţii de la amputări. În întreaga lume se cunosc efectele benefice ale lipitorilor asupra sănătăţii.

Ce substanțe conține saliva lipitorilor și care sunt efectele pe care aceasta le produce asupra organismului uman?
20131015_140840Cea mai importantă substanță este hirudina, care este cel mai puternic anticoagulant cunoscut la ora actuală în medicină. E bine de știut că saliva lipitorilor conţine 45% hirudină! Specialiştii farmacologi au reuşit să extragă hirudină pe cale artificială din compoziţia salivei pe care o injectează lipitorile. Însă testele de laborator au demonstrat că hirudina extrasă este sub performanţa salivei de lipitoare, care este mult mai complex și care are un efect terapeutic cu mult mai puternic decât hirudina extrasă artificial.
O altă substanță pe care o mai conține saliva lipitorilor vii este acidul hialuronic natural. Acesta este cu mult mai eficient decât cel realizat prin sinteză. Cel natural are o acţiune mai largă și ajută la elasticitatea structurii ligamentare şi musculare.
De asemenea, important este și factorul reflexogen din momentul în care lipitoarea face incizia. Aplicăm lipitorile pe punctele cunoscute în acupunctură şi pentru a debloca astfel meridianele energetice. În acest mod, efectul curativ este amplificat.
În plus, în 2001 a fost descoperită o altă acţiune terapeutică a lipitorilor: ele generează un ultrasunet biologic intermitent, pe o frecvenţă de la 40 la 250 de megahertzi. Vă puteți închipui celulele ca nişte biluţe. Pe toată durata timpului în care stă lipitoarea pe corpul uman, aceste biluţe vibrează. S-a constatat că, în timpul hirudoterapiei, spectrul de culori al aurei este mult mai viu (s-a fotografiat aura corpului uman). În plus, s-a văzut că aura pulsează cât timp lipitoarea stă pe corpul uman. Concluzia este că vibraţiile restabilesc câmpul energetic, inclusiv culorile aurei.
Lipitorile au o puternică acţiune antibacteriană. Nu se ştie, până în present, de ce locul inciziei rămâne steril 48 de ore. În plus, nicio bacterie nu poate pătrunde în organism prin acel loc. Timp de două zile, acea zonă rămâne curată, nu se poate infecta!

Ce proprietăți terapeutice are hirudina?
Fără îndoială, pe primul loc stă acţiunea anticoagulantă şi trombolitică, cu care putem liza (topi) trombii, indiferent de mărimea lor, de pe toate vasele sanguine, în orice zonă a corpului s-ar afla.
În medicină se utilizează multe substanţe anticoagulante de sinteză. Dozarea lor este destul de dificilă, mai ales pentru că pacienţii au reacţii diferite: unii fac hemoragii cu riscul unui deces, în cazul în care se rup vasele cerebrale, iar la alţii se desprind bucăţi mari de trombi, care se deplasează pe vasele sanguine şi dau tromboză pulmonară, care poate fi o altă cauză de deces. În practică, nu s-a constatat niciodată acest efect în cazul hirudinei. Spre exemplu, o lipitoare injectează 2 ml de hirudină şi extrage 2-5 ml de sânge. La o şedinţă de hirudoterapie folosim maximum 10 lipitori. În acest fel, nu pot exista accidente generate de doza de hirudină injectată şi nici de cantitatea de sânge extrasă (50 ml).

Pentru ce tipuri de boli este recomandată hirudoterapia?
20131015_140822Se recomandă această terapie pentru afecţiunile sistemului cardiovascular: ischemii, infarct miocardic, aritmii, hipertensiune arterială de toate gradele (inclusiv hipertensiunea renală), miocardiopatii, ateroscleroză. Acţionează cu succes şi în hipercolesterolemie: normalizând cantitatea de colesterol din sânge, dar şi raportul dintre HDL şi LDL.
În plus, distoniile neurovegetative răspund excelent la tratamentul cu lipitori. Funcţionarea sistemului endocrin (pancreasul, ovarele, tiroida, hipofiza şi suprarenalele) este îmbunătăţită în urma tratamentului cu lipitori. Prostata este o altă glandă care răspunde foarte bine la tratamentul cu lipitori. Am tratat adenoame, chiar şi cancere de prostate și am avut rezultate foarte bune. Bolile sistemului hepatobiliar pot fi tratate, de asemenea, cu hirudoterapie. Lipitorile acţionează benefic în hepatita virală cu virusurile A, B, C şi D. Timpul în care trebuie urmat tratamentul este mai mare (unul sau doi ani), însă virusul dispare complet. Viruşii hepatitici sunt distruşi de frecvenţa ultrasunetelor emise de lipitori, dar nu şi ciupercile, astfel că nu putem trata infecţiile fungice cronice prin hirudoterapie. Au fost rezultate bune şi în ciroze, unele în stadii avansate, care produceau presiune în vena portă.
Pe de altă parte, terapia cu lipitori este eficientă în bolile reumatice (fibromialgii, spondiloze, artroze), în cazul varicelor sau în tratarea împotriva hemoroizilor.
La nivel olfactiv, hirudoterapia are rezultate bune în cataractă și glaucom, mai ales pentru că aici este o problemă vasculară. Îmbunătăţim microcirculaţia, restabilim irigarea ochiului stopând procesul de degradare a nervului optic. Tratamentul este eficient şi în miopii sau hipermiopii. Putem normaliza circulaţia cervicală și putem asigura o bună irigare cu sânge a creierului.

Care sunt cazurile pentru care nu recomandați acest tip de terapie?
Contraindicații absolute sunt: hemofilia, anemiile severe și reacțiile individuale de hirudinoză.

Care este durata tratamentului?
Depinde. Totul este în funcție de afecţiune şi pacient. De obicei, starea pacientului se îmbunătăţește rapid, analizele confirmând. Cedează durerile, iar calitatea somnului se îmbunătățește. Practic, rezultate palpabile se observă cam după o lună de tratament cu lipitori.

Cum decurge o ședință? De câte ședințe este nevoie?
O sedință durează de la 15 minute până la 2 ore, depinde de caz. Se prescrie de la 1 sedință până la 70-80 sedințe la 1 cura , depinde de caz.
O şedinţă începe cu aplicarea lipitorilor (de la una la cinci, uneori şi 10, simultan). Prima ședință poate dura și 3 ore! Următoarele durează între 30 şi 45 de minute, în funcție de locul unde se aplică şi cât de aproape sunt vasele sanguine. În 80% din cazuri, lăsăm lipitoarea să se desprindă singură de pe corpul pacientului. Hirudoterapia poate fi aplicată ca monoterapie sau în combinaţie cu alte metode. Numărul de şedinţe variază în funcție de patologia pacientului. În general, se fac 10-15 şedinţe pentru o afecţiune care nu pune mari problem. În cazurile mai grave, tratamentul poate dura și 2 ani.

Ce se întâmplă cu lipitorile folosite la un tratament?
Lipitorile sunt de unică folosinţă, asemeni seringilor deorece se hrănesc cu sânge! Lipitorile utilizate în hirudoterapie sunt oferite pacienţilor, într-o sticluţă, pentru a le lua acasă, să le ţină aproape. Motivul este acela ca lipitorile generează continuu vibraţii benefice şi anihilează în acest fel câmpurile nocive create de reţeaua electrică. Sângele cu care se hrănesc la o incizie le ajunge pentru un an de zile de viaţă!

Pot apărea efecte negative asupra organismului în urma tratamentului?
Pot. Un procent 1% din populație are reacții la substanțele activbiologice ale lipitorilor.

Există o limită de vârstă pentru a urma acest tratament?
Limită de vârstă nu e.

Ce costuri implică?
Hirudoterapia nu este o metodă scumpă de tratament. O lipitoare costă doar 5 lei. Însă, uneori, este necesar să aplicăm mai multe lipitori sau să apelăm şi la alte terapii, pentru a obţine vindecarea unei afecţiuni.

Oana Toma

Despre autor

Postati un comentariu