Sincronicitatea. Ştiinţa Îl descoperă pe Marele Poznaş

Postat Nov 21 2013 - 1:33pm de catre foculvietii

Există momente speciale în viaţă când regăsim în lumea exterioară exact ceea ce gândeam sau simţeam în universul interior. Ele se supun unor legi încă insuficient cunoscute şi se numesc sincronicităţi.

Un nivel mai profund al vieţii
Psychologist Carl G. JungCel care a folosit pentru prima dată acest termen a fost Carl Gustav Jung. Aşa cum reiese din memoriile sale, el s-a confruntat cu nenumărate fenomene de sincronicitate. Ca urmare, a ajuns să susţină că omul modern se bazează mult prea mult pe ştiinţă şi logică şi că ar avea enorm de câştigat dacă ar integra tot mai mult intuiţia, spiritualitatea şi domeniul inconştient al vieţii psihice.

Deşi a lucrat asupra acestui concept aproape 30 de ani, l-a menţionat abia în 1952, în lucrarea „Sincronicitatea — un principiu de legătură acauzală”. Prin acest termen, Jung desemna coincidenţe care oglindesc viaţa interioară a individului. El a simţit încă de la început că aceste coincidenţe semnificative erau doar efecte superficiale ale unei realităţi mai profunde, holistice, a ceea ce el a numit „unus mundus”.

Din vis în realitate
La baza descoperirii de către Jung a acestui fenomen s-a aflat un incident petrecut în cabinetul său. Lucra de ceva vreme şi fără prea mult succes cu o pacientă cu tipare mentale extrem de rigide. În şedinţa din ziua aceea, femeia tocmai povestea despre un vis al ei în care îi apăruse un cărăbuş auriu. La un moment dat, au auzit un zgomot la fereastră. Mergând să vadă despre ce e vorba, Jung a văzut un cărăbuş auriu asemenea celui din visul pacientei sale izbindu-se de fereastră. Această coincidenţă a uimit-o pe femeie şi a constituit momentul de cotitură în vindecarea sa, determinând-o să îşi flexibilizeze modul de a gândi.

Se mai spune că ideea de sincronicitate i-a venit lui Jung în 1920 în timpul unei conversaţii cu Albert Einstein. Pare firesc ca o astfel de idee să rezulte din discuţia a doi oameni care au contribuit atât de mult la un sentiment de unitate a universului, Jung din punct de vedere interior, iar Einstein din exterior.

Există o „reţetă”?
Savantul credea cu tărie că sincronicitatea este determinată de activarea unui arhetip. El înţelegea prin arhetipuri, figuri primordiale care preexistă în stare latentă în subconştientul colectiv şi personal. Trezirea lor eliberează o putere psihică foarte mare – asemănătoare celei rezultate prin scindarea unui atom – şi restructurează întreg universul interior. Apoi energia se revarsă în exterior, determinând şi acolo modificări: întâlnim exact persoana de care avem nevoie, auzim pe stradă răspunsul la o întrebare la care ne gândim ş.a.m.d.

Puterea eliberată astfel este experimentată ca „numinozitate” – ceea ce înseamnă literal un sentiment de divin sau cosmic. Persoana se percepe dintr-odată conectată la un întreg vast care transcende cu mult posibilităţile raţionale de înţelegere. Apare „un sentiment de validitate transcendentă, autenticitate şi divinitate esenţială”, aşa cum mărturisea Ira Progoff, studentă a lui Jung.

Budinca… sincronă
budinca de pruneCu toţii am trăit de-a lungul vieţii – şi, adesea, în momentele ei cruciale – evenimente inexplicabile, în care exact persoana care ne putea ajuta a fost acolo, am primit exact cadoul pe care ni-l doream în secret etc. Sunt situaţii în care suntem salvaţi, ajutaţi, susţinuţi de Ceva dincolo de noi, ceea ce ne generează un sentiment imediat şi palpabil că operează în culisele scenei vieţii ceva mai mult decât o oarbă întâmplare.

Iată o astfel de poveste: copil fiind, un anume domn Deschamps, din Orleans, Franţa, a primit de la unul dintre oaspeţii familiei sale, domnul Fortgibu, o porţie de budincă de prune. Anii au trecut şi Deschamps, acum un tânăr de 20 de ani, a comandat budincă de prune la un restaurant din Paris. I s-a spus că ultima porţie tocmai fusese cerută de o persoană pe care chelnerul i-a arătat-o discret şi care s-a dovedit a fi… nimeni altcineva decât Fortgibu. Mulţi ani mai târziu, la o petrecere, lui Deschamps i s-a oferit din nou budincă de prune, astfel că el şi-a amintit cu plăcere de cele două evenimente de mai sus. Terminându-şi povestea, şi încă înfruptându-se din budincă, a remarcat, cu o uşoară nostalgie, că de această dată domnul Fortgibu lipseşte din peisaj. Atunci uşa se deschise şi năvăli în cameră… da, aţi ghicit, însuşi domnul Fortgibu, dezorientat, deoarece cineva îi dăduse o adresă incorectă, astfel că nimerise din greşeală în acea sală!

Şi explicaţia…?
Explicaţiile rămân neputincioase în faţa acestor situaţii. Dacă începem să le examinăm implicaţiile suntem conduşi, asemeni lui Jung, către o fundamentală reexaminare a naturii umane, a universului fizic şi a relaţiei dintre cele două. Astfel de coincidenţe combină lumea subiectivă a semnificaţiilor umane cu realitatea obiectivă, guvernată de legile biologiei şi fizicii. Ele ne provoacă să ne revizuim viziunea tradiţională asupra minţii, precum şi înţelegerea Naturii însăşi. Fizica cuantică şi teoria relativităţii contribuie deja semnificativ la o înţelegere mai profundă a acestor fenomene.

Dumnezeu cel poznaş
Pentru că sparge tiparele mentale îndeobşte acceptate, sincronicitatea a mai fost considerată „jocul lui Dumnezeu”, privit ca „Marele Poznaş”, aşa cum îl numesc Allan Combs şi Mark Holland în cartea lor „Sychronicity”. După ei, Dumnezeu creează regulile şi legile, dar îşi ia libertatea să intervină uneori chiar în mijlocul lor pentru a schimba un drum, pentru a trimite un semn sufletului întrebător, a ghida sau… pur şi simplu pentru a se juca, a adăuga ceva bucurie de viaţă şi a semăna iubire şi recunoştinţă în sufletele celor care ştiu să recunoască şi să aprecieze astfel de evenimente.

„Viaţa de zi cu zi poate fi un maestru formidabil pentru cei care ştiu să accepte, să se lase conduşi de mesajele, de semnele şi de revelaţiile sale”, spunea Jaques Salome. „Prezentul, limpezit de trecut, poate deveni dascălul suprem pentru cei care ştiu să înveţe să rămână atenţi şi disponibili pentru ceea ce este uimitor, neaşteptat, nesperat, pentru descoperirile, încântările şi surprizele la care ne invită aventura vieţii.”

Cum atragem sincronicităţile în viaţa noastră?
Vă invităm şi pe voi să trăiţi sincronicităţi. Cum? Foarte simplu, spun cei care au studiat fenomenul. După ce aţi terminat de citit articolul, continuaţi să vă preocupaţi de acest subiect. Pentru că, aşa cum spune Alan Vaughan în lucrarea sa „Incredible coincidence”, atunci când cineva devine interesat de sincronicităţi, în viaţa sa încep să apară din ce în ce mai des coincidenţe semnificative! El numea acest fenomen în mod umoristic „sincronicitatea sincronicităţii”!
Psiholog Patricia Cihodaru

Despre autor

Postati un comentariu