Ziua Ursului

Postat Apr 22 2016 - 6:57pm de catre foculvietii

Luna februarie este una mai puţin bogată în sărbători dat fiind că, după Crăciun şi Anul nou, înainte vreme, gospodarii se ocupau cu lucrul în şi pe lângă casă, făcând reparaţii şi unelte noi, iar gospodinele coseau sau torceau fire în clacă, motiv pentru care luna se numeşte popular, Făurar. Bear_Alaska_(3)Cu toate acestea, pe 2 februarie tot mai participau şi încă mai participă la un ceremonial care îşi are originile în culturile păgâne şi care coincide cu sărbătoarea creştină Întâmpinarea Domnului sau Stretenia. Sărbătoarea are ca personaj principal ursul dar, în vremurile moderne când oamenii nu mai locuiesc aproape de pădure, ursul este simbolizat prin măşti şi costume.

Ursul – Simbol sacru

Prezenţa cultului ursului în arealul carpatic a fost coborâtă până în paleolitic. Întotdeauna, românii au considerat ursul ca fiind un animal sacru, din motive ce ţin de străvechile tradiţii referitoare la acest animal. În societatea tradiţională ursului i s-au atribuit diverse semnificaţii. În primul rând, părul şi grăsimea erau utilizate în medicina populară, dinţii prelucraţi sumar erau folosiţi drept talismane ale norocului, iar durerile de şale erau vindecate cu călcătura ursului. Visele cu urşi erau de bine: fata aştepta peţitorii în vederea măritişului, iar băieţii, un rang înalt în societate. Legendele mitice referitoare la urs îi revendică rolul cosmogonic fiind vorba de o origine umană aanimalului, precum şi de susţinerea pământului pe spinarea acestuia.

Ursul şi umbra lui

Până acum o sută de ani, ursul brun era răspândit nu numai la munte, ci şi în câmpie, chiar şi în Delta Dunării. Din păcate, defrişarea pădurilor şi dezvoltarea agriculturii a dus la dispariţia urşilor din câmpie. Din fericire, în pădurile de la munte, mai trăiesc, în România, cam 7000 de exemplare de urşi, adică mai mult de jumătate din numărul urşilor din Europa. Românii au consacrat ursului în calendarul nescris, popular, mai multe zile din an, cea din 2 februarie (Ziua ursului sau Stretenia) fiind cea mai importantă. De fapt, schimbarea anotimpului rece cu unul cald a fost pusă pe seama dispariţiei sau apariţiei ursului, făcând ca acest animal să devină un adevărat oracol sau reper calendaristic, aspect întâlnit pe un mare areal european, dar şi în cel nord-american. Astfel, cea mai veche menţiune a unei sărbători a Ursului, provine din Catalonia şi datează din 1444. Este sigur însă că este vorba de supravieţuirea unui ritual mult mai vechi, chiar preistoric – după cum susţin unii folclorişti, printre care şi A. van Gennep care îşi aminteşte că această tradiţie populară a ursului este legată de o credinţă meteorologică deoarece şi în Pirinei, la fiecare 2 februarie, se credea că ursul iese din bârlog pentru a examina vremea. mother-bear-and-her-four-cubs_5699744a430d6Concret interpretarea se face în felul următor: dacă este frumos în acea zi, ursul intră din nou în ascunzătoarea sa şi iarnase va prelungi cu 40 de zile. Dacă este întunecat şi mohorât, animalul iese definitiv; acesta fiind semnul sfârşitului iernii. Ieşirea ursului din bârlog este legată de sosirea primăverii. În acest sistem de explicaţii agrare, elementele erotice ale sărbătorii sunt interpretate ca simboluri de uniune magică: încetarea iernii şi reînnoirea fecundităţii pământului. Ziua  ursului era ţinută mai ales în zona montană pentru ferirea animalelor domestice de pagube şi de duşmanii acestora. Legat tot de această zi, oamenii făceau şi unele predicţii meteorologice anuale căci dacă era molişte, se credea că vara va fi călduroasă, iar dacă ziua era friguroasă sau cu viscol, se considera că vara va fi răcoroasă.

Ursul – animal totemic

Aici pe teritoriul nostru, ursul a fost şi animal totemic al dacilor, numele zeului Zalmoxis derivând de la animalul în cauză. De aceea Ziua Ursului, era asociată cu străvechi practici, când ursului i se consacra un titlu divin, aducându-i-se ofrande ce constau din mari cantităţi de carne duse în pădure. Oricum, în satele de la poalele munţilor, oamenii ţin anumite zile ca „sărbătoare“ pentru urs. Nu le ţin din dragoste, ci mai mult din superstiţii şi de frică şi, nu puţine sunt istoriile în care întâlnirea dintre om şi urs nu s-a sfârşit bine pentru niciunul. Pentru a explica neînţelegerile dintre urs şi om există sărbători care vorbesc de tinere fete răpite de urşi şi salvate; ele vorbesc despre urşi de temut, care făceau ravagii printre copii, printre turme şi a căror capturare va fi aniversată în fiecare an. În România „jocul ursului” este răspândit mai cu  seamă în localităţile situate de-a lungul Carpaţilor Orientali cu precădere, pe Valea Trotuşului. Costumul ursului poate fi făcut în întregime din blană de urs. La ceremonial participă o întreagă trupă cuprinzând „urşi mari” şi „mici”, muzicanţi şi măşti. Jocul lor este un întreg spectacol plin de fantezie, de improvizaţie, de umor; el este încărcat de simboluri ale fertilităţii, tema mitică a acestuia fiind mereu moartea şi renaşterea naturii.

autor Isis

 

 

 

Despre autor

Postati un comentariu